Opiacee

Opiacee - Opiumul şi substanţe înrudite:
Cultivarea macului (din care se extrage opiumul) se face pe suprafeţe întinse, cu precădere în Orientul apropiat, mijlociu şi îndepărtat. După perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară ce conţine seminţele acesteia. După o maturare de circa 10 zile, capsulele se incizează şi se recoltează un latex alb, lăptos. Prin uscare, acesta se colorează spre maron şi se întăreşte, dobândind o consistenţă asemănătoare cauciucului. Această formă brută a opiumului se modelează în bulgări, sau aşa-numite "pâini". Culoarea oscilează între maron şi negru. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiumul conţine aproximativ 40 de substanţe active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina. Morfina se extrage direct din macul alb (germ. Opiummohn) sau din produsul intermediar.

Heroina se extrage prin transformarea morfinei obţinute din opiumul brut, adăugându-se diferite substanţe chimice într-un proces chimic simplu, în mai multe etape. Pentru acest procedeu sunt necesare, în general, doar cunoştinţe de bază în chimie. Gradul de puritate al heroinei însă este în relaţie directă cu priceperea şi experienţa chimistului care o prepară. În ciuda unor procedee de bază şi a substanţelor chimice obligatorii pentru obţinerea heroinei, chimistul are o marjă de libertate suficientă în aplicarea unor metode de producţie individuale. În consecinţă, formularea heroinei oferite pe piaţa consumatorilor de droguri poate fi diferită, în funcţie de:

formularea în timpul procesului de producţie (bulgăre, granule, pulbere)
substanţele chimice şi adjuvanţii adăugaţi, ce determină variaţii ale culorii, precum şi
variaţiile în compoziţia chimică.
Heroina pură, "neîntinsă" ajunge foarte rar pe piaţă. De multe ori, laboratoarele de preparare adaugă încă din producţie anumite substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte. Astfel, s-a constatat adaosul de stricnină. Această substanţă, utilizată printre altele ca rodenticid, are efect stimulator, administrată în cantităţi mici. Consumatorul ar putea, astfel, conştientiza mai bine trăirile din timpul stării de euforie (germ. Rausch).
Acelaşi efect stimulator îl are şi cafeina, frecvent adăugată heroinei.
Făcând abstracţie de aceste amestecuri preparate în laborator, traficantul "întinde" adesea marfa cu glucoză, lactoză, acid citric sau substanţe farmaceutice (de ex. paracetamol - subst. activă: acetaminophen, n.tr.).
Dacă traficantul însă nu are la dispoziţie nici unul din aceşti excipienţi, nu ezită să utilizeze alte substanţe, deosebit de periculoase. Astfel, au fost determinaţi chiar şi detergenţi, insectidice, var ş.a.

Forme:
- pulbere albă - beige-brună (sau granule, ca de ceai solubil, la heroina din Hongkong)
Heroina nr.1: heroină
Heroina nr.2: amestec de morfină şi heroină
Heroina nr.3: heroină cristalizată cu puritate de 30-60% (Hongkong Rocks)
Heroina nr.4: heroină deosebit de concentrată din Turcia, de puritate de până la 90% ("miere turcească")

Toxice utilizate:
Dolantina: un antialgic sintetic care acţionează similar cu morfina şi dă, de asemenea, dependenţă
Codeina. monometileter al morfinei, componentă principală a multor sucuri expectorante
Metadona: opiaceu sintetic cu structură similară heroinei (mijloc de substituţie)
Tilidina: morfină sintetică, substanţa activă din Valoron N
Fentanil: Grup de substanţe cu efecte puternice, care sunt utilizate, de exemplu, ca narcotice (în medicină - n.tr.), dar şi ca droguri sintetice (heroină sintetică).

Forme de consum:
Opiaceele pot fi înghiţite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau administrate ca supozitoare.
Heroina fie se prizează, se inhalează (metodă numită "hailing" sau "blowing"), ori se injectează intramuscular, subcutan (în ţesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai frecvent. Pentru injecţia intravenoasă, se plasează într-o lingură o cantitate de 50 - 150 mg heroină în apă; amestecul se încălzeşte până când cea mai mare parte a substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de heroină filtrează apoi soluţia obţinută printr-un tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o aspiră într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un dependent de heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentraţie medie. Injecţiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.

Efecte şi pericole apărute prin abuz:
Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în schimb are un efect analgetic de cinci până la 10 ori mai puternic. În acelaşi timp, heroina este şi puternic euforizantă. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în sensul eliminării fricii şi proastei dispoziţii. Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea, consumatorii relatează un episod de "flash" (engl. trăsnet), un flux dinamic, de plăcere ce cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia sanguină. Totalitatea efectelor resimţite de către cei care consumă aceste droguri se mai numeşte "kick" (energie, avânt, putere mobilizatoare). Termenii sugerează funcţia puternică de amplificare a senzaţiilor prin care aceste opiacee pot domina comportamentul persoanei dependente, mai ales dacă sunt administrate injectabil.
Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac, indiferent de drogul administrat. Este apreciată senzaţia ce o dă acul înţepător, "simţi oţelul". Se injectează orice: de la comprimate dizolvate, metadonă, coniac până la apa de baltă.
Cantitatea zilnică necesară de opiacee depinde de tipul substanţei şi gradul de obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.
Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive. Efectul dozei unice dispare mai repede ca la morfină. Durata efectului este de două-trei ore, spre deosebire de morfină: cinci-şase ore. Corespunzător, fenomenul de sevraj se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor respectiv a cantităţii injectate per doză trebuie crescută mai repede, decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite "infracţiuni de procurare". Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe.
Având în vedere marja de siguranţă îngustă a heroinei, adică a diferenţei mici între doza suportabilă şi cea toxică, se constată frecvent intoxicaţia cu heroină, caracterizată prin pierderea cunoştinţei şi depresia respitarorie, precum şi prin colapsul circulator şi frecvenţa cardiacă extrem de joasă. Depresia respiratorie este principala cauză de deces prin supradozare.

Potenţialul de dependenţă:
Administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate determina, în împrejurări favorizante, dependenţa, cu toate consecinţele ulterioare. Capacitatea de a da dependenţă a heroinei este extrem de mare, mai mare decat la orice altă substanţă. Inhalarea şi prizarea de heorină duc, de asemenea, la dependenţă.

Consecinţe pe termen lung:
Dependenţii de heroină prezintă, conform experienţei clinice, o stare generală puternic alterată.

Spectrul îmbolnăvirilor asociate cu consumul de droguri este larg:
- abcese ale extremităţilor
- carii dentare şi leziuni asociate
- reducerea masei musculare
- modificări trofice şi leziuni la nivelul picioarelor
- scabie
- ulceraţii şi flebite (inflamaţii ale venelor) la nivelul membrelor inferioare
- bronşite purulente
- pneumonii
- boli cu transmitere sexuală
- crize psihiatrice/comportament suicidar
- infecţia HIV
- tuberculoza
- hepatita virală A/B/C
Infecţia cu virusul hepatitic C şi B constituie o problemă deosebită la dependenţii de droguri. La Frankfurt, de exemplu, infecţia cu virusul C apare la 95% din pacienţi, iar permeabilitatea infecţiei cu virusul B este de 82%. Deoarece aceste boli se cronicizează foarte des - hepatita B în circa 20% din cazuri, iar hepatita C in 70% din cazuri, se poate presupune că aproximativ 75% din dependenţii de heorină suferă de hepatită cronică. Evoluţia este adesea nefavorabilă, având în vedere că sistemul imunitar este slăbit la cei mai mulţi dintre consumatori, printre altele printr-o infecţie concomitentă cu HIV, sau prin suprasolicitarea ficatului în urma consumului de alcool sau consumului abuziv de alte substanţe. Astfel, tot mai mulţi pacienţi suferă de afecţiuni dintre cele mai severe.
La femei, de regulă apare o amenoree secundară (absenţa ciclului mentrual) care este reversibilă după mai multe luni de abstinenţă forţată. Libidoul şi potenţa sunt reduse semnificativ. Legat de amenoreea frecventă la femei, aceasta lasă adesea să treacă, neobservată, o sarcină. Sarcina se observă doar într-un stadiu avansat. Nou-născuţii din mame dependente prezintă un sindrom de abstinenţă neonatal care apare, de regulă, la 12 - 48 de ore, ocazional la 96 de ore după naştere. Tabloul clinic al acestui sindrom include în primul rând insomnia, exagerarea reflexelor, tremoorul (tremurătura involuntară), vărsături, hiperactivitatea, tonus muscular crescut, dispnee, febră şi diaree. Mai rar pot apărea: strănutul, transpiraţiile şi crizele convulsive. Sindromul periclitează în mod serios viaţa nou-născutului.

Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără un domiciliu stabil sunt coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi de heroină.
Majoritatea consumatorilor prezintă, pe lângă boala de dependenţă, şi o afecţiune psihică. Dependenţa ca boală poate fi considerată, în acest caz, o încercare de autovindecare prin automedicaţie (de exemplu, în cazul unor tulburări posttraumatice cronice după repetate abuzuri sexuale şi fizice grave trăite în copilărie).