duminică, 21 februarie 2010

Cafeaua stimuleaza numai pentru moment sistemul nervos


Efectele negative ale cafelei sunt mai importante si constau in cresterea frecventei cardiace (accelerarea pulsului) si a activitatii psihice. Adversarii cafelei pretind ca, asemenea alcoolului, cafeaua stimuleaza numai pentru moment sistemul nervos si efortul fizic. Acesta este numai un efect efemer si iluzoriu asupra activitatii masinii umane obosite. Consumata in exces, cafeaua absorbita actioneaza ca un toxic accelerand ritmul cardiac, deci ingreunand munca inimii, provoaca insomnie, ameteli, cefalee, pana la un delirium tremens, asemanator celui din alcoolism. Evident ca aceste efecte nocive apar in cazul consumului exagerat de cafea. Dupa consumul de cafea nu creste zaharul din sange, dar are loc o stimulare a glandelor suprarenale care duce la cresterea cortizonului si a catecolaminelor circulante si consecutiv a grasimilor din sange, inclusiv a colesterolului, fapt ce poate dauna la alte categorii de indivizi, mai ales la varstnici. Efectul stimulator al cafelei a fost mai accentuat la tineri (15 - 40 ani) decat in grupa varstnicilor (41 - 70 ani), fara diferente privind sexul. La nivelul tubului digestiv cafeaua consumata in exces poate provoca arsuri, jena, pana la dureri si spasme gastrointestinale. Cafeaua este contraindicata persoanelor care sufera de inima, celor hipertensivi, la bolnavii nevropati, hipocondrici, nevrotici, la gravide sau la cei care sufera de insomnie. Este interzis cu desavarsire consumul de cafea de catre copii si adolescenti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu